Licitația de blanchete lansată de ASP în luna aprilie a fost oprită. Prim-ministra Natalia Gavrilița a declarat că există foarte multe nereguli în privința acestei achiziții, a fost organizată în grabă și cu multiple încălcări ale legii. Raportul care conține 600 de file, ridicat de Corpul de Control al prim-ministrei va fi transmis Procuraturii Generale pentru a verifica legalitatea unor decizii.
Source: Unimedia. (video) Licitația de blanchete de 500 mln lei, anulată: „A fost organizată în grabă și cu multiple încălcări”. Raportul, trimis la Procuratură