Asociația Promo-LEX a venit cu un apel public, prin care cere autorităților constituționale și misiunilor diplomatice, acordarea asistenței medicale urgente și eliberarea din detenția ilegală a lui Pleșcanov Victor, condamnat la trei ani și două luni în regiunea transnistreană pentru critica deschisă a războiului Rusiei în Ucraina. Potrivit reprezentanților asociației, în seara de 25 spre 26 noiembrie 2022, pe una dintre rețelele sociale au apărut informații cu privire la presupusa tentativă de suicid a lui Pleșcanov. Această informație a fost confirmată ulterior din mai multe surse credibile, anunță Promo-LEX.
Source: Unimedia. Și-a tăiat venele în penitenciar: Promo LEX cere eliberarea imediată a bărbatului, condamnat la Tiraspol, după ce a criticat atacul asupra Ucrainei