Teritoriul Regatului Unit va fi afectat de vânturile, ploile şi ninsorile ce vor fi provocate de furtuna Gerrit, notează Agerpres.
Un italian a aruncat din greșeală la gunoi două plicuri în care se aflau în total 2.000 de euro, bani pe care fiica lui îi primise cadou de Crăciun și pentru ziua ei de la bunici.
Se apropie sărbătorile. Săptămâna trecută, 57 de pacienţi s-au adresat la Serviciul de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească cu intoxicaţii, printre care 22 cazuri de intoxicații cu medicamente și 12 cu alcool.
Un incendiu puternic a izbucnit la balconul unui apartament din oraşul Bender. La faţa locului au intervenit două echipaje de pompieri. Potrivit presei din regiune, incendiul a izbucnit la 26 decembrie, în jurul orei 10:00, din cauza ghirlandelor de Cr...
Temperaturi de primăvară şi fără precipitaţii, la sfârşit de decembrie. Potrivit meteorologilor, în ţară mâine se vor înregistra între 7 şi 12 grade Celsius. Noaptea temperaturile vor oscila între 2 şi 7 grade.
Turiștii din toată lumea care intenționează să meargă în Kenya începând cu anul 2024 nu vor mai avea nevoie de niciun fel de viză de intrare, a anunțat președintele acestei republici africane, William Ruto, notează Digi24.ro.
Două maşini s-au lovit violent pe un traseu din localitatea Mîndreștii Noi, raionul Sîngerei. Accidentul s-a produs, aseară, în jurul orei 18:00.Potrivit poliţiei, un automobil, la volanul căruia era un şofer de 38 de ani, se deplasa haotic şi a lovit ...
Accident nocturn la Durleşti. O persoană a decedat pe loc, după ce un automobil s-a ciocnit violent de un gard din piatră.
Blocul Comuniştilor şi Socialiştilor cere Procuraturii să examineze dacă conducerea de vârf a țării poate fi cercetată pentru trădare de patrie și exces de putere la desemnarea candidatului la funcția de guvernator al BNM, Anca Dragu.
Un Memorandum de înțelegere la nivel înalt între Uniunea Europeană și Republica Moldova privind hărțile indicative ale Rețelei transeuropene de transport (TEN-T) din ţara noastră a fost semnat online de către ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Re...
Valentina Olaru, secretar de stat pe domeniul învățământului general, Ministerul Educației și Cercetării, a declarat în cadrul unei emisiuni la Radio Moldova că părinţii care vor alege o școală cu un număr mai mare de elevi pentru copilul lor vor fi su...
Pentru un grup de temerari germani este o tradiție ca de Crăciun să se scalde în apele înghețate ale unui lac de lângă Berlin. Anul acesta, ei au avut parte de o experiență tropicală, după ce au înotat la o temperatură de 10 gra...
Antonio Guterres, secretarul general al ONU, a declarat că omenirea nu este încă pregătită pentru o eventuală nouă pandemie, informează Digi24.ro.„Trebuie să facem mai mult.
Odată cu acutizarea crizei energetice, tot mai multe autorități locale sunt în căutare de soluții pentru a reduce facturile la consumul de resurse energetice.
Un nou studiu realizat de către cercetătorii de la Universitatea din Oregon relevă care este secretul pentru prepararea celei mai gustoase cafele, conform CNN şi Adevarul.ro.
Preţurile mari la alimente din ultimii ani i-au făcut pe fermierii din întreaga lume să cultive mai multe cereale şi oleaginoase, însă consumatorii se vor confrunta cu livrări limitate în 2024 din cauza fenomenului meteo El Nino, restricţiilor la expor...
Un cetăţean străin, al cursei aeriene Bucureşti-Chişinău, a încercat să introducă în ţara noastră, șase ceasuri inteligente, trei seturi de căști fără fir și un telefon mobil, fără a le declara organului vamal.
În atenția călătorilor și transportatorilor! Activitatea postului vamal Otaci va fi sistată. Miercuri, în intervalul orelor 12:00 - 14:00, vor fi desfășurate lucrări de trasare și înlocuire a rețelei IT, comunică Serviciul Vamal.
Agenția Europeană pentru Produse Chimice (ECHA) avertizează asupra substanțelor chimice periculoase care se regăsesc în interiorul jucăriilor. Cadourile de sărbători pentru copii ar putea conține plumb și ftalați, notează adevărul.ro.
O femeie din Canada a moștenit în mod neașteptat o mică avere după ce o rudă din Marea Britanie despre care nu știa nimic a murit fără să lase testament, notează Digi24.ro.Christine Woodey, din Bristol, a murit singură în Spitalul Southmead, în februar...
O armă cu ţeavă ghintuită, deținută ilegal, au fost găsite la două persoane, angajate ale Întreprinderii pentru Silvicultură Bălți. De asemenea, în urma unui control al vehiculului au fost găsite urme de sânge provenind de la animale vânate....
Şase persoane au ajuns la spital, în urma unui accident grav, care s-a produs astăzi la ieșirea din Hîncești. Potrivit ofițerului superior de presă al Inspectoratului de Poliţie Hîncești, Vicol Cristina, două automobile s-au lovit violent, iar în urma ...
Pacienţii Spitalului Dermatologie și Maladii Comunicabile au adresat o petiție către ministra Sănătății, Ala Nemerenco, în care solicită să fie stopată fuzionarea Spitalului Dermatologie și cel de Boli Infecțioase.
Anca Dragu, noua guvernatoare a Băncii Naționale a Moldovei a fost prezentată echipei de către Igor Grosu, preşedintele Parlamentului. Potrivit oficialului, Dragu are o experiență extraordinară în domeniul financiar-bancar.
Un automobil, condus de un moldovean, anunţat în căutare internaţională chiar de soţia acestuia, a fost găsită în punctul de trecere a frontierei Leușeni. De asemenea, doi cetăţeni moldoveni au fost depistaţi cu acte false.
Trei minori au ajuns la spital după ce podul casei în care locuiau a căzut peste ei. Incidentul s-a întâmplat la data de 24 decembrie în orașul Căușeni. Familia are nevoie de ajutorul oamenilor pentru a reconstrui casa, notează studio-l.
Un cuplu neânfricat. Doi șoferi moldoveni, soț și soție, au avut o noapte de pomină sâmbătă seara, când, hotărâți să „fenteze” coada de kilometri, formată de la vama Albița spre Huși, au încercat să găsească o soluție inedită în acest sens....
În două zile de la lansarea "Târgul de Crăciun" din Piaţa Marii Adunări Naţionale, au fost peste 100 de mii de vizitatori. Anunţul a fost făcut de edilul Capitalei, Ion Ceban.
Ședința Consiliului Municipal Chișinău de astăzi a eșuat din lipsă de cvorum. S-au prezentat doar 15 consilieri PAS.„Constatăm că Ion Ceban și partidul primăriei nu sunt interesați să lucreze”, a comentat lidera fracțiunii PAS în CMC, Zinaida Popa....
Cel puțin un copil și patru adulți au murit în urma unui incendiu de proporţii izbucnit, marţi dimineaţă, la pensiunea Ferma Dacilor din localitatea prahoveană Tohani din România. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie.