Noii miniștri, Dan Perciun, Andrei Spinu și Adrian Efros, au depus juramântul de învestire în funcție. În cadrul ceremoniei, președintele Maia Sandu le-a mulțumit foștilor miniștri pentru munca depusă și le-a dorit succes noilor membri de Guvern....
Vladimir Andronachi va sta încă 30 de zile în arest la domiciliu. Astăzi, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a admis demersul procurorului și a prelungit măsura preventivă arestarea la domiciliu în privința inculpatului până la 17 august 2023....
Miniștrii desemnați depun jurământul de învestire, în prezența președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, și a prim-ministrului Dorin Recean. Dan Perciun este noul ministrul Educației și Cercetării.
Biroul Politici de Reintegrare a propus crearea unei comisii de anchetă neutre, sub auspiciile Misiunii OSCE în Moldova, care să se deplaseze la fața locului pentru o cercetare independentă a circumstanțelor privind omorul liderului Partidului comunist...
Un moldovean a fost reținut de polițiștii de frontieră din Ucraina, în timp ce încerca să părăsească țara vecină, având asupra sa mai multe substanțe narcotice.
Situația în sectorul agrar este una critică. Atenționează Asociația Forța Fermierilor, care spune că grâul, orzul și rapița sunt vândute la prețuri mult mai mici în Moldova, comparativ cu alte țări.
Situația în sectorul agrar este una critică. Atenționează Asociația Forța Fermierilor, care spune că grâul, orzul și rapița sunt vândute la prețuri mult mai mici în Moldova, comparativ cu alte țări.
Liderul Partidului comunist din Transnistria Oleg Horjan, a fost ucis noaptea trecută în propria casă. Așa numitul minister de interne de la Tiraspol anunță că trupul neînsuflețit al bărbatului a fost depistat, astăzi, la ora 11:30, în locuința sa din ...

Președinția și Guvernul anunță că, la ora 14:30, noii miniștri vor depinde jurământul de învestire, în prezența Președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, și a Prim-ministrului Dorin Recean. Numele noilor miniștri nu au fost deocamdată confirmate....

Zborurile din şi spre aeroportul din Catania din sudul Italiei sunt suspendate până miercuri, după un incendiu care a avut loc duminică noapte, relatează luni dpa, citată de Agerpres.
Zborurile din şi spre aeroportul din Catania din sudul Italiei sunt suspendate până miercuri, după un incendiu care a avut loc duminică noapte, relatează luni dpa, citată de Agerpres.
Liderul comuniștilor din Transnistria, Horjan Oleg, a fost depistat împușcat în propria locuință dintr-o localitate din apropierea Tiraspolului. Potrivit poliției, Horjan ar fi fost omorât.
Liderul comuniștilor din Transnistria, Horjan Oleg, a fost depistat împușcat în propria locuință dintr-o localitate din apropierea Tiraspolului. Potrivit poliției, Horjan ar fi fost omorât.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că Rusia iese din acordurile pentru transportul de cereale pe Marea Neagră, începând de luni, 17 iulie, data când acestea ar fi trebuit să fie prelungite.
Un pieton, de 19 ani, a fost lovit de un BMW. Accidentul s-a produs, noaptea trecută, pe strada Ismail intersecție cu strada A. Iancu din centrul Capitalei. Șoferul încă nu a fost identificat și este căutat de oamenii legii.
11 persoane au fost rănite, inclusiv șase copii, în accidentul cu implicarea unui autocar pe ruta Odesa - Bălți. Nicio victimă nu este cetățean al Republicii Moldova. Precizările au fost făcute de Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al...
Un bărbat a fost călcat de un automobil, condus de un tânăr de 19 ani. Victima a murit. Accidentul s-a produs, aseară, pe strada Calea Ieșilor din Capitală.Șoferul care era la volanul mașinii este fiul lui Serghei Diaconu, șef al cabinetului prim-minis...
Fermierii pot depune cereri pentru subvenționarea accizei la motorină, până la data de 31 iulie, la oficiile teritoriale ale AIPA. Anunțul a fost făcut de Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură.Potrivit AIPA, subvenția complementară se acor...
A tăinuit de controlul vamal 23 000 de euro. Vorbim de un moldovean, de 35 de ani, care a fost deconspirat de vameșii de la Leușeni. Tânărul era la volanul unui Mercedes, ce se deplasa din România spre Republica Moldova.
Vlogger și Tik-Toker care a filmat o adolescentă de 17 ani în ipostaze indecente și a publicat scena a fost reținut de oamenii legii. Acesta a fost plasat în arest pentru 20 de zile. Cameramanul bănuitului a fost și el citat pentru audieri.
Benzina și motorina continuă să se scumpescă. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a stabilit noi prețuri plafon la carburanți pentru, marți, 18 iulie.
Un accident rutier în regiunea Odesa, Ucraina, cu implicarea unui autocar de pe ruta Odesa-Bălți. Autobuzul s-a lovit cu un camion. În urma impactului, cel puțin patru oameni au fost răniți. Informația este distribuită pe rețele de socializare.
Un moldovean, de 46 de ani, a încercat să scoată ilegal din țară peste 340 de bijuterii. Tentativa acestuia însă a fost anihilată de vameșii de la postul vamal Ceadîr-Lunga 2. Cazul a fost înregistrat duminică seara, pe direcția ieșire din Republica Mo...

Mai multe hectare de culturi agricole și vegetație uscată din mai multe localități din țară au fost nimicite de flăcări. Potrivit IGSU, ieri, pompierii au intervenit să stingă 36 de incendii.
Mai multe hectare de culturi agricole și vegetație uscată din mai multe localități din țară au fost nimicite de flăcări. Potrivit IGSU, ieri, pompierii au intervenit să stingă 36 de incendii.
O femeie, în vârstă de 51 de ani, a recurs la un gest extrem din cauza singurătății: a făcut 2.761 de apeluri de urgență false, iar după ce a fost arestată aceasta le-a spus anchetatorilor că era singură și dorea atenție, potrivit publicației japoneze ...