Podul suspendat peste Dunăre de la Brăila - cel mai mare pod suspendat construit vreodată în România, al treilea ca dimensiune din Europa şi ultimul pod peste Dunăre înainte de vărsarea în Marea Neagră - a fost inaugurat joi, în cadrul unei ceremonii l...
Expoziția „Basarabenii în Gulag” a fost inaugurată, astăzi, în Piața Marii Adunări Naționale, cu ocazia marcării a 74 de ani de la cel mai mare val al deportărilor staliniste, transmite Ministerul Culturii pe pagina sa de Facebook.
Angajații IGSU au salvat, în această după-amiază, o persoană de la înălțime de 50 metri. Cazul a avut loc în municipiul Chișinău, pe strada Vasile Lupu 28, pe teritoriul unui șantier de construcții. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 1...
În Aroportul Internaţional Chişinău şi în punctele de trecere a frontierei cu Ucraina au fost luate măsuri sporite de securitate.
Universităţile din Republica Moldova vor propune în acest an 8704 locuri bugetare la studii de licență, master, rezidențiat și secundariat clinic.
Vlad Filat, care a fost reales în funcţia de preşedinte PLDM, i-a adresat o scrisoare deschisă Maiei Sandu, în care îi cere să întreprindă măsuri urgente pentru a combate "criza demografică cu care ne confruntăm" şi "depopularea masivă a ţării", ca urm...
Noua structură care ar urma să combată dezinformarea şi ingerinţele străine se va numi Centrul pentru Comunicare Strategică și Combatere a Dezinformării.
Copila de 4 ani, din Vulcănești, care a ajuns în comă după ce s-ar fi sufocat cu o bomboană, a decedat. Informația a fost confirmată pentru publika.md de către Maxim Cazacu, purtătorul de cuvânt al Institutul Mamei și Copilului.
47 de absolvenţi de liceu care au luat 10 pe linie la examenul național de bacalaureat au fost premiați astăzi în cadrul unui eveniment festiv, la care au participat părinţii şi profesorii lor, dar şi președintele Maia Sandu, precum și ministrul Educaț...
Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene a făcut precizări privind repatrierea corpului neînsufleţit a cetăţeanului Tadjikistanului, Rustam Aşurov, care a comis dublul omor de la Aeroport, soldat cu moartea unui poliţist de frontieră şi a u...
Ministerul Afacerilor Interne şi structurile care i se subordonează evită să ofere informeze populaţia despre apariţia în Aeroportul Internaţional Chişinău a persoanelor înarmate cu automate şi îmbrăcate cu veste antiglonţ.
Pe piața financiară din Moldova a apărut un nou jucător, serviciul financiar internațional NovaPay. Compania face parte din grupul Nova Poshta și prestează în sucursalele sale un serviciu nou pentru piața noastră, serviciul de plată la livrare....
Un covor tradițional „Pomul Vieții”, ce unește pietonala Eugen Doga și clapele pianului, a fost pavat pe aleea din bulevardul Grigore Vieru. O imagine de la locul unde au loc lucrările a fost publicată pe rețele de primarul Capitalei, Ion Ceban. ...
2.000.000 lei obținuți de deținuții penitenciarului din Soroca pentru „Machena,” prin obligarea participării în jocuri de noroc.
O minoră în vârstă de 14 ani a avut de suferit după ce a conectat aragazul alimentat de la o butelie de gaz de tip propan butan. Cazul a avut loc în seara zilei de 4 iulie în localitatea Telița, raionul Anenii Noi.
Casa Albă a fost evacuată pentru scurt timp duminică seară, după ce Secret Service a descoperit o pulbere suspectă într-o zonă comună din Aripa de Vest.
Un lot comercial de piese auto, nedeclarate organului vamal, a fost depistat printre bagaje și colete la Sculeni. Marfa a fost găsită după ce, funcționarii postului vamal au supus verificărilor un microbuz de model „Mercedes Sprinter”, ce se deplasa di...
Ucraina acuză Moscova că pregătește "o provocare" pe teritoriul centralei nucleare de la Zaporojie, ocupată de forțele ruse. În egală măsură, Rusia susține că Kievul pregătește "un atac" asupra centralei, transmite AFP.
Pompierii IGSU au intervenit în seara zilei de ieri pentru a stinge o locomotivă cuprinsă de flăcări în municipiul Ungheni. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 21:43.
În Aeroportul Internațional Chişinău, polițiștii de frontieră în conlucrare cu funcționarii vamali au supus controlului de specialitate bagajele pasagerilor de la ruta Chişinău – Istanbul.
Luni a fost cea mai călduroasă zi măsurată vreodată la nivel global, depășind pentru prima dată pragul mediu de 17°C, potrivit primelor măsurători efectuate marți de un organism meteorologic american, citat de AFP, scrie hotnews.ro.
NATO susţine dreptul Republicii Moldova de a decide asupra viitorului său şi asupra politicii sale externe, a subliniat luni, într-un mesaj postat pe contul său de Facebook, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană.
Poliţistul de frontieră Serghei Muntean, ucis în atacul armat de la Aeroportul Internaţional Chişinău, a fost condus pe ultimul drum de familie, consăteni şi oficiali.
Experta asociată WatchDog.MD în economie politică, Mihaela Sirițanu, susţine că deţinătorii de patente vor achita statului de două ori mai puţine taxe decât până acum, odată cu reforma de lichidare a patentelor pentru comercianţi, "De exemplu, conform ...
Un grup de copii din Ucraina au rămas blocați în Chișinău după ce o aeronavă Fly One s-a defectat. Copii mergeua la reabilitare în Grecia însoțiți de psihologul Natalia Podoliak, cea care a publicat o postare pe Facebook, prin care își arată indignar...
Preşedintele Partidului Naţional Moldovenesc, Dragoş Galbur, acuză PAS şi candidatul acestei formaţiuni la Primăria Capitalei de încălcarea Codului Electoral pe care tot PAS l-a adoptat.
Inspectoratul pentru Protecția Mediului a anunțat că un grup de 1 400 de fazani au fost aduși recent din Ungaria în raioanele din Nordul țării pentru a îmbunătăți resursele cinegetice din această zonă.
Ursula von der Leyen a declarat pe 3 iulie, în cadrul unei conferințe susținută în comun cu premierul spaniol Pedro Sanchez, la ceremonia oficială de preluare a Președinției rotative a Consiliului UE de către Spania, că UE trebuie să abordeze problema ...
La Bruxelles, Președintele Parlamentului, Igor Grosu, s-a întâlnit cu conducerea Parlamentului Regatului Belgiei – Președinta Camerei Reprezentanților, Eliane Tillieux, și Președinta Senatului, Stephanie D’Hose.
Începând din 1 iulie rata maximă a dobânzii anuale pentru creditele noi, acordate prin Programul de Stat ”Prima Casă”, constituie 10,87% anual ceea ce este cu 5,8 puncte procentuale mai puțin decât rata maximă a dobânzii aplicată până în prezent....