Ministerul Afacerilor Externe din România precizează miercuri că printre victimele accidentului rutier din Veneţia se află şi patru cetăţeni români, scrie agerpres.ro.
Vizita de lucru a președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu în Portugalia s-a încheiat. Șefa statului a mers la invitația omologului său portughez.
Continuă să taie ilegal lemne și pun în pericol ecosistemul local. Vorbim despre acțiunile ilegale sesizate de Inspectoratul de mediu din Căușeni care au identificat că 28 de stejari și 3 ulmi au fost tăiați neautorizat.
Parlamentul va denunța alte patru acorduri încheiate pe platforma Comunității Statelor Independente (CSI). Rapoartele la cele patru proiecte de lege au fost adoptate astăzi de Comisia parlamentară pentru politică externă și integrare europeană.
Ruslan Bolbocean are toate şansele să fie numit ambasador al Republicii Moldova în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. Candidatura sa a fost aprobată astăzi de Comisia parlamentară pentru politică externă și integrare europeană.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a declarat că „pe linia Ministerului de Interne, suntem acum cu un pas mai aproape de aderarea la UE”, după aderarea Republicii Moldova la Mecanismul de protecție civilă al Uniunii Europene.
UPDATE: A fost restabilită circulația troleibuzelor. Rutele menționate atestă întârzieri de până la 20 de minute.Mai multe troleibuze staţionează în Chişinău la această oră, din cauza unei pene de curent. Două substații de tracțiune sunt deconectate....
Președintele Consiliului audiovizualului din Republica Moldova, Liliana Vițu, şi jurnalistul Mihail Sirkeli, fondator și administrator al portalului de știri „Nokta”, de la Comrat, au primit interdicția de a intra pe teritoriul Federației Ruse.
La Varniţa, un autobuz de linie a fost implicat astăzi într-un accident rutier. Pe reţelele de socializare au apărut imagini foto şi video de la locul accidentului.Deocamdată, nu se cunosc detalii.
Guvernul Republicii Moldova va împrumuta 23 de milioane de euro de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) pentru reabilitarea coridorului feroviar Vălcineț-Ocnița-Bălți-Ungheni-Chișinău-Căinari (446 de km).
Mamele neangajate ce îngrijesc copii cu vârsta de până la doi ani vor avea statut de persoană asigurată și astfel vor beneficia de volumul integral de asistență medicală.
Președintele portughez, Rebelo de Sousa, a declarat că „susține visul european al Republicii Moldova” în cadrul declaraţiilor de presă făcute împreună cu preşedinta Maia Sandu, care a efectuat o vizită în Portugalia în perioada 2-4 octombrie....
Primăria Chişinău a anunţat modificări în circulaţia transportului public din capitală în zilele de sâmbătă şi duminică, 7 şi 8 octombrie, când în Piaţa Marii Adunări Naţionale (PMAN) va fi organizată „Ziua Naţională a Vinului”.
Banca Națională a Moldovei (BNM) va organiza joi o prezentare publică a caracteristicilor tehnice ale Soluției Software pentru monitorizarea riscurilor de spălare a banilor și supravegherea transparenței acționarilor bancari.
Europarlamentarii vor cere joi, în plenul Parlamentului European, iniţierea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană până la sfârşitul acestui an.
Doi cetățeni ucraineni au fost prinși în flagrant de angajații Sectorului Poliției de Frontieră Copceac în timp ce treceau ilegal frontiera.
Ambasadorul Republicii Moldova la Moscova, Lilian Darii, a fost chemat, ieri, 3 octombrie, la Ministerul de Externe al Federației Rusie, scrie presa rusească, Ria Novosti.
Deputații se vor întruni astăzi de urgență în ședință plenară și vor vota modificări în lege după decizia de ieri a Curții Constituționale prin care li se permite foștilor membri ai Partidului Șor să candideze la alegeri.
Cel puțin 21 de persoane și-au pierdut viața și alte zeci au fost rănite după ce un autocar s-a prăbușit de pe un pasaj suprateran în apropiere de Veneția, în nordul Italiei, a anunțat primarul orașului, citat de cotidianul italian La Repubblica, trans...
O nouă zi, noi provocări pentru nativii fiecărei zodii. Horoscopul zilei de miercuri, 4 octombrie 2023, anunță schimbări importante pentru multe dintre zodii. Potrivit a1.ro, astăzi este un moment bun pentru a explora și a învăța lucruri noi.
Comisia Electorală Centrală (CEC) a propus "pentru consultări prealabile" proiectul Codului de conduită privind desfășurarea și reflectarea campaniei electorale la alegerile locale generale din 5 noiembrie.
Ucraina, Polonia şi Lituania au încheiat un acord pentru tranzitul cerealelor. Controalele vor avea loc într-un port lituanian, potrivit Digi24.
Un bărbat de 37 de ani care-şi ispăşea pedeapsa în penitenciarul Cricova a fost condamnat la încă 8 ani de închisoare după ce a şantajat o femeie, determinând-o să-i dea bani. În plus, făptuitorului i-a fost stabilită o amendă de 100 de mii de lei....
O nouă agenţie de stat ar urma să fie înfiinţată în Republica Moldova - Agenția pentru Securitate Cibernetică. Instituţia îi va fi subordonată Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării.
Trei cazuri de deces provocate de COVID-19 s-au înregistrat în septembrie în Republica Moldova, potrivit Agenția Naționale pentru Sănătate Publică (ANSP).
Un tânăr de 21 de ani din Dondușeni a fost reţinut pentru 72 de ore şi este cercetat penal sub bănuiala că a jefuit două femei. El este suspectat că le-a smuls celor două femei bijuteriile din aur de la gât.
Comisia de la Veneția, care se va întruni într-o sesiune plenară în perioada 5-8 octombrie, are pe agendă şi examinarea unor proiecte de aviz referitoare la Republica Moldova.
Un nou cutremur, cu o magnitudine de 4,0 grade a lovit, luni seară, regiunea vulcanică a Câmpiilor Flegree, lângă Napoli.
Un nou cutremur, cu o magnitudine de 4,0 grade a lovit, luni seară, regiunea vulcanică a Câmpiilor Flegree, lângă Napoli.
Cumpărăturile făcute de pe canapea sunt tot mai căutate de moldoveni. Livrările de alimente la domiciliu sunt apreciate pentru că ne scapă de statul la cozi și nu mai piedem timpul. Așadar, la doar un click distanță, putem primi în câteva ore la ușă to...