Se circulă cu dificultate pe traseul național R2 "Chișinău-Bender-Tiraspol-M5". Potrivit poliției, circulația este îngreunată din cauza lucrărilor de reparație a acostamentului, dar și a învelișului asfaltic.
200 litri de motorină, care ar fi fost sustrasă de la TIR-uri, a fost depistată în portbagajul unui automobil, în apropierea satului Leușeni.Patrula Poliției de Frontieră a observat 4 cetățeni moldoveni care încărcau canistrele în automobil.
Un apartament de pe strada 31 August 1989, din orașul Șoldănești, a fost cuprins de flăcări. Incendiul a izbucnit, ieri, iar pentru a stinge focul a intervenit un echipaj de salvatori și pompieri.
Un bărbat de 42 de ani, din Chișinău, a fost șantajat de doi membri ai organizației criminale conduse de hoțul în lege „Machena”. Suspecții ar fi estorcat de la victimă, care revenise de la muncă din străinăttae, peste 1500 euro.
Legumele s-au scumpit semnificativ în ultima perioadă. În pieţe, un kilogram de roşii a ajuns să coste între 50 şi 60 de lei, iar castraveţii sunt vânduţi cu 75 de lei.
În Moldova a apărut prima linie de producere a hranei pentru albini. Acest lucru a fost posibil datorită suportului Organizaţiei Naţiunilor Unite, care a oferit un grant de zeci de mii de dolari Asociaţiei Apicultorilor.
Bărbatul care a furat 7.200 de lei dintr-un bancomat din sectorul Buiucani al Capitalei a fost identificat de polițiști. Acesta are 78 de ani și este locuitor al Capitalei. Bărbatul și-a recunoscut vina și a restituit banii victimei.
(UPDATE 13:38) Traficul rutier a fost reluat complet pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt.(12:20) Trafic restricționat pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt din Capitală, în special în perimetrul străzilor Maria Cebotari- Sfatul Țării.
Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto anunță că va ieși la protest pe 21 martie la sediul INSP. Reprezentanții APOTA spun că sunt nemulțumiți de faptul că angajații INSP au comis multiple abuzuri, unele cu caracter penal, îndreptate împo...
În sectorul Ciocana al Capitalei se construiește un Amfiteatru. Vor fi amenajate zone de fitness, terenuri de joacă pentru copii şi va fi montată o tablă de şah.
Un tânăr de 31 de ani a fost condamnat la 4 ani de închisoare pentru răpirea unei persoane minore, care s-a dovedit a fi fosta lui iubită. Acesta își va ispăși pedeapsa în penitenciar de tip semiînchis.
Un tânăr, de 22 de ani, a fost condamnat la 6 luni de închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis, pentru conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat.
Un administrator al unei companii din domeniul telecomunicațiilor a fost amendat cu 25.000 lei pentru divulgarea datelor unei investigații penale. Sentința a fost dată de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.
Locuitorii Capitalei care circulă cu transportul public au posibilitatea să vadă în timp real în câte minute ajung în staţiile de aşteptare troleibuzele sau autobuzele, dar şi locaţia exactă pe hartă unde se află transportul public.
Preţul cepei provoacă lacrimi. Dacă anul trecut în această perioadă, un kilogram costa între opt şi zece lei, acum preţul a ajuns la 24 de lei.
Activitatea ilicită a unui grup infracțional, specializat în comercializarea drogurilor, a fost destructurată de oamenii legii.
Un lot de produse de primă necesitate pentru adulți și copii va fi transmis în calitate de ajutor umanitar sinistraților din Turcia, care au avut de suferit în urma cutremurelor din 6 și 7 februarie. Decizia a fost aprobată de Executiv, la inițiativa M...
Din aprilie, în Republica Moldova va fi pus în circulație un nou model de pașaport. Un proiect în acest sens a fost aprobat de Guvern, la propunerea Agenției Servicii Publice.
Ofițerii CNA și procurorii anticorupție au desfășurat dimineață percheziții la 5 agenți economici din Bălți și la fostul șef al Secţiei Teritoriale Bălţi din cadrul Agenţiei de Intervenţii şi Plăţi în Agricultură.
A furat bani străini dintr-un bancomat din sectorul Buiucani al Capitalei. Vorbim despre bărbatul care apare în imaginile de mai sus și este căutat de oamenii legii.
Tinerii specialiști angajați în instituții medico-sanitare publice raionale, din sate sau comune, vor primi indemnizațiile unice într-o singură tranșă.
Percheziții la domiciliul unui bărbat de 40 de ani, membru al unui partid politic. Potrivit oamenilor legii, descinderile au loc în cadrul unei cauze penale pentru circulația ilegală a drogurilor. Suspectul a fost reținut pentru 72 de ore.
Un bărbat de 34 de ani și concubina acestuia, în vârstă de 24 de ani, ambii din Chișinău, au fost reținuți de poliție, fiind bănuiți de comercializarea drogurilor.
O femeie de 69 de ani a fost salvată de angajații IGSU, după ce a căzut într-o fântână adâncă de 13 metri. S-a întâmplat ieri, într-o gospodărie din localitatea Echimăuți, raionul Rezina.
Șoferul VAZ-ului care a lovit o mașină a poliției din Orhei și a fost la un pas să strivească un pieton, se afla în stare de ebrietate narcotică la volan. Asta au arătat rezultatele probelor biologice, anunță poliția.
Procurorii cer 30 de zile de arest pentru cei 7 bărbați, reținuți pentru pregătirea destabilizărilor în masă. Aceștia au fost aduși la Judecătoria sectorului Ciocana, unde se examinează solicitarea procurorilor.Suspecții au evitat să răspundă la întreb...
Patru bărbați și trei femei, cu vârsta cuprinsă între 30 și 45 ani, din Capitală, sunt cercetați penal pentru circulația ilegală a drogurilor.
Un obuz din cel de Al Doilea Război Mondial a fost găsit ieri în râul Lunguța din orașul Căușeni. Descoperirea a fost făcută în timpul efectuării lucrărilor de curățare a malurilor râului.
Drumarii din Capitală au început lucrările de înnoire a marcajelor rutiere la trecerile de pietoni din apropierea instituțiilor de învățământ.
Cei doi frați de 13 și 15 ani, din Hîncești, care au dispărut fără urmă, au fost găsiți. Poliția anunță ă aceștia au fost găsiți în Chișinău și au fost aduși acasă.