Peste 11 mii de localnici din satele Gura Bîcului, Varnița și comuna Calfa vor beneficia de primul ajutor medical în condiții decente.
Un cetățean al Republicii Moldova a decedat în urma unui accident aviatic în Sudan. Informația a fost confirmată pentru Moldpres de reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene.
Un bărbat de 37 de ani a fost condamnat la 9 ani de închisoare pentru comiterea unui atac tâlhăresc în sectorul Ciocana al Capitalei.
Un bărbat, de 43 ani, care a săvârșit o infracțiune în 2008, a fost reținut abia acum. Acesta era anunțat în căutare de către Inspectoratul de poliție Rîșcani pentru delapidarea averii străine, fiind condamnat la 8 ani închisoare.
O mașină a fost lovită de un tren marfar. Totul s-a întâmplat în această dimineață în satul Scumpia din raionul Fălești.
Noi condiții de vot la alegerile locale generale din 5 noiembrie 2023. Codul electoral prevede că dreptul de vot se exercită în localitatea în care alegătorul își are domiciliul.
Un bărbat a ascuns un motor de automobil într-o mașină de spălat haine și a încercat să treacă așa vama. S-a întâmplat la punctul de trecere Giurgiulești. Bărbatul venea din Germania și intenționa să intră în țară.
Tragedie la Ocnița. Un bărbat în vârstă de 56 de ani a intrat să se scalde într-un iaz și nu a mai ieșit la mal. Totul s-a întâmplat ieri în satul Naslavcea. Potrivit poliției, la fața locului au intervenit salvatorii pentru a scoate cadavrul din apă....
Un bărbat de 39 de ani a fost înjunghiat de concubina sa de 42 de ani, după ce între cei doi s-a iscat o ceartă. S-a întâmplat, ieri, în localitatea Popeasca, raionul Ștefan Vodă.Potrivit poliției, bărbatul s-a ales cu o plagă în regiunea cutiei toraci...
Un bărbat de 39 de ani a fost înjunghiat de concubina sa de 42 de ani, după ce între cei doi s-a iscat o ceartă. S-a întâmplat, ieri, în localitatea Popeasca, raionul Ștefan Vodă.Potrivit poliției, bărbatul s-a ales cu o plagă în regiunea cutiei toraci...
Un bărbat de aproximativ 35 de ani a murit chiar în mașina poliției, în timp ce era transportat la un inspectorat din Capitală pentru documentare, după ce fusese reținut pentru că avea un comportament suspect. Cazul a fost înregistrat ieri.
Un bărbat, de 41 de ani, din Chișinău, condamnat la închisoare pentru circulația ilegală a drogurilor, a fost reținut astăzi de polițiștii din Criuleni. Mai bine de două luni, acesta se ascundea de organele de drept în satul Bălțata, raionul Criuleni....
O femeie de 61 de ani și un tânăr de 27 de ani au fost găsiți fără suflare în propriile case din Strășeni, după ce ambii ar fi băut o substanță deocamdată neidentificată.
Un bărbat, de 46 de ani, a fost găsit mort, strivit de o poartă de fotbal pe stadionul din satul Romănești, raionul Strășeni. Victima a fost găsită fără suflare, ieri.
În zilele cu temperaturi caniculare, de peste 30 de grade Celsius, vehiculele cu o greutate de peste 20 tone nu vor avea voie să circule pe unele șosele din țară.
Primăria Municipiului Chișinău informează că, sâmbătă, în capitală s-a desfășurat Maratonul „Velo Road Chișinău”, ediția a IV-a, la care au participat peste 150 de persoane, de la copii, juniori, tineri și familii întregi, până la seniori, care au trav...
Jaf în pasajul subteran. Un individ de 37 de ani a atacat un bărbat de 55 de ani și i-a sustras banii și telefonul mobil. Totul s-a întâmplat într-o trecere subterană din sectorul Ciocana al Capitalei. Suspectul a fost reținut și plasat în arest preven...
Un microbuz a luat foc chiar în centrul orașului Bălți. S-a întâmplat din cauza unei defecțiuni a motorului care a ars în totalitate. Microbuzul aparținea SRL Nord Metal, iar din fericire, șoferul nu a avut de suferit.
Procuratura municipiului Chișinău s-a sesizat în urma dezvăluirilor făcute de Renato Usatîi precum că Termoelectrica ar fi îngropat cantități mari de păcură.
Doi polițiști au fost concediați, iar alții patru au fost sancționați prin ordinul șefului Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu.
Un proiectil din cel de al doilea război mondial a fost descoperit la Căușeni. Obuzul a fost găsit de un bărbat în timp ce efectua lucrări de terasament cu tractorul.
A furat motocicleta unui vecin și a provocat un accident rutier chiar de ziua lui de naștere. Este isprava unui tânăr de 30 de ani din satul Cobani, raionul Glodeni. Incidentul s-a produs în aseară, într-o intersecție din localitate.
Medicului care a fost filmat în timp ce vorbea cu o pacientă vorbitoare de rusă a făcut primele declarații și a explicat cum de fapt stau lucrurile.
Paisprezece percheziții au fost desfășurate astăzi de ofițerii CNA și procurorii anticorupție la Institutul Oncologic în cadrul unui dosar de corupere pasivă și activă în care sunt cercetați mai mulți medici cu funcții de conducere din cadrul instituți...
ANSA îndeamnă părinții să fie reponsabili și să nu le aducă copiilor produse alimentare pe teritoriul taberelor de odihnă.
Un medic de la Spitalul Clinic Republican s-a arătat indignat de faptul că o pacientă care locuiește de mulți ani în Republica Moldova vorbește doar în limba rusă.
Un cetățean al Republicii Moldova a încercat să introducă ilegal în România recipiente cu substanţe periculoase. Cazul a fost înregistrat, ieri, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca - I.T.P.F. Iași.
Un bărbat din Bălți a fost condamnat la 6 ani de închisoare și amendat cu 75.000 de lei, pentru șantaj pe rețele sociale și pentru că a bătut un bărbat.
Cozi imense în punctul de trecere a frontierei Leușeni-Albița, pe sensul de ieșire din Republica Moldova, intrare în România.
Un bărbat, de 51 de ani, care s-a înfipt într-o țeavă metalică, a fost salvat de angajații IGSU. Incidentul s-a întâmplat ieri, în jurul orei 14:38, pe bulevardul Dacia din sectorul Botanica al Capitalei.